De ce eșecul poate fi benefic

De ce eșecul poate fi benefic
Publicat: 07/09/2016, 14:52
Actualizat: 01/10/2018, 19:08

Vrem tot ce e mai bun, cât mai repede și fără prea mult efort, în caz contrar cădem pradă disperării și negativismului. ”’Presiunea scade rezistența la frustrare, ingredient absolut necesar maturizării emoționale. Copilul este ajutat excesiv, și nu întotdeauna corect, să obțină performanțe, iar prin acest proces îi este afectată capacitatea de a depune singur efort și de a-și putea asuma succesul. Mulți tineri îmi spun că nu ar fi reușit dacă nu stăteau părinții cu gura pe ei, crezând astfel că ei nu sunt capabili.

Se vorbește despre „stima de sine”, care se referă la un „sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele și calitățile cuiva”, dar, dincolo de toate astea, omul este o sumă de calități și de defecte. Viața omului este o sumă de reușite și nereușite”, mai spune specialistul, de la clinica Pro Vita, pentru Gândul.

Imaginea de sine se referă, evident, la modul în care ne percepem, fiind de preferat să ne vedem în ansamblu, cu plusuri și minusuri. „Încrederea în sine eu o văd mai degrabă ca pe speranța că, indiferent de ce se va întâmpla (bun sau rău), vom găsi resurse să facem față oricărei situații, cu minim de „turbulențe” la nivel emoțional (acele „turbulențe” pot apărea și în caz de succes)”, subliniază psihologul.

Modul în care ne percepem este extrem de important, doarece acela reprezintă barometrul cu care evaluăm realitatea, mai exact obstacolele pe care le avem de depășit în atingerea succesului. „O imagine corectă de sine, de ansamblu, în care ne cunoaștem atât calitățile, cât și defectele, ne ajută să acționăm rațional și eficient. Dacă ne știm calitățile, le putem exploata la maxim. Dacă ne știm defectele și ni le acceptăm, le putem transforma deseori în avantaje. O imagine exagerat de bună de sine ne poate lăsa pradă disperării și autocriticii în caz de eșec, iar o imagine proastă ne poate face să evităm provocările, pentru că ne duce într-un cerc vicios al autodenigrării și, în final, la depresie”, adaugă Alexandra Siru.

În privința acestor aspecte, părinții dețin puterea. „Dacă excesul de laude determină o imagine nerealistă de sine, critica ne face să proiectăm o imagine negativă. De aceea, este bine să existe un echilibru între laudă și critică. Tot părinții sunt cei care transmit mesaje presante: Trebuie să fii primul! Trebuie să fii cel mai bun!, dând de înțeles că, în caz contrar, copilul îi va dezamăgi și nu va mai primi iubire. Așa se naște teama de eșec și gândul că nu ești suficient de bun, care se transformă în perfecționism și duce la o neîncredere permanentă în forțele proprii”, mai spune psihologul.

Încrederea în sine este rezultatul unei imagini de sine corecte, a mesajelor sănătoase primite de la părinți. „Aceștia le pot transmite copiilor că, într-o anumită situație, altcineva poate fi mai bun decât ei e, că uneori poți câștiga, alteori poți pierde, important este modul cum mergi mai departe.Contează stimularea competiției cu ei înșiși, nu cu ceilalți. Adevăratul succes este atunci când poți continua drumul după eșec. Thomas Edisson a eșuat de 10. 000 de ori până a descoperit becul. Părinții trebuie să știe că:

1. Copilul nu trebuie să fie cel mai bun, el trebuie să se știe iubit, indiferent de realizările lui, pentru că doar așa își va valorifica potențialul și își va crește șansele de a avea succes.

2. Copiii nu trebuie să realizeze ce nu ați reușit voi, nu căutați să obțineți valoarea prin reușitele urmașilor, asta vă face să puneți presiune pe ei. Copiii trebuie încurajați să își urmeze drumul lor, să nu credeți că nu știu care e, devin confuzi doar când simt că trebuie să aleagă între dorințele voastre și ale lor, majoritatea au tendința să vă mulțumească, deși acest lucru este în detrimentul fericirii și împlinirii lor”, subliniază psihologul pentru Gândul.

Tinerii și adulții trebuie să înțeagă că:

1. Nu trebuie să aveți doar succese pentru a putea fi mulțumiți de voi, dar continuați drumul, indiferent de rezultat, doar așa vă descoperiți potențialul, doar depășind obstacole deveniți conștienți de resursele voastre.

2. Nu există eșec decât atunci când acesta vă face să vă opriți din drum și să vă autoetichetați ca ratați. Când vă continuați drumul, transformați eșecul temporar într-un feedback necesar evoluției.

3. Nu există perfecțiune (nu se poate ca totul să iasă bine de la prima încercare) există perfecționare (așa cum a fost când ați învățat să mergeți, să vorbiți, să scrieți, să mergeți pe bicicletă, să înotați etc.).

Cum putem să devenim puternici din punct de vedere psihic:

1. Atenție la dialogul interior negativ care modelează imaginea de sine, „e oare adevărul despre mine sau sunt opinii critice primite de la alții?”

2. Atenție la erorile de gândire, în mod special la generalizări: „Dacă am eșuat, sunt un ratat”. Einstein spunea că generalizările sunt o piedică în calea gândirii și avea dreptate.

3. Orientați-vă atenția spre ceea ce ați reușit (faceți o listă cu realizări). Orientarea pe ce lăsați în urmă scade încrederea în sine.

4. Găsiți calitățile pe care le-ați folosit în tot ceea ce ați realizat (trasați o listă cu calități).

5. Sărbătoriți orice succes (nu, nu mă refer la acea laudă care vine din exterior, ci la o aprecierea din sinea voastră.)

6. Transformați eșecul în feedback: analizați ce nu a mers și faceți ceva ca să nu se mai repete pe viitor. Nu lăsați eșecul temporar să se transforme în eșec, folosiți-l ca feedback pentru a evolua.

7. Începeți cu pași mici, cei mari pot destabiliza. Faceți liste cu mici obiective personale zilnice și bifați la sfârșitul zilei ce ați realizat;

8.. Nu vă blamați pentru ce nu ați realizat încă, propuneți-vă ce să realizați pe viitor (autoblamarea scade încrederea în sine);

9. După o perioadă în care ați atins obiectivele zilnice, treceți la obiective pe termen mediu și lung. Îndeplinirea obiectivelor personale duce la creșterea încrederii în sine;

„Eșecul este cel mai eficient mod de a învăța, de a te cunoaște și de a evolua, de aceea este o componentă esențială a succesului. Adevăratul succes este să poți accepta eșecul și să-l folosești în avantajul tău”, concluzionează psihologul pentru Gândul .

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Cea mai mare dilemă a șoferilor, la schimbarea anvelopelor. Sfatul experților
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță